Jan 9, 2013 - Clinic    1 Comment

Hipertrofia/hiperplazia benignă de prostată la câine

Câinele este cu siguranţă animalul domestic cel mai răspândit şi care deţine un rol deosebit în ambianţa societăţii româneşti. O implicare atât de intimă şi o colaborare atât de profundă, nu numai pe plan practic, dar şi pe cel emotiv şi afectiv, nu se mai întâlnesc la nici un alt animal, nici măcar la cal.

În condiţiile actuale, în care reproducţia carnivorelor de companie s-a dezvoltat, în urma interesului crescând al proprietarilor de a obţine produşi de concepţie de valoare, patologia aparatului genital mascul prezintă o importanţă deosebită, iar patologia prostatei reprezintă o dominantă a acesteia.

Pentru o identificare cât mai precoce a afecţiunilor prostatei la câine şi pentru realizarea unei terapii cât mai eficiente, este necesară cunoaşterea acestora în funcţie de anumiţi parametri: frecvenţa afecţiunilor, categoriile de vârstă afectate, rasele predispuse la astfel de afecţiuni.

În cazul unei analize cât mai obiective, precum şi cu ajutorul unor metode de diagnostic eficiente putem obţine un procent destul de bun al vindecării acestor afecţiuni.

Glandele anexe sunt reprezentate la câine numai de prostată (glandele seminale şi bulbo-uretrale lipsesc). Prostata este foarte dezvoltată, cu aspect globulos şi îmbracă complet uretra la originea ei vezicală.

La câinii cu vârsta cuprinsă între 4 şi 16 luni, prostata creşte progresiv existând o strânsă legătură între această creştere şi concentraţia de testosteron, care atinge maximul cantitativ la vârsta adultă. În cazul castrării câinelui înainte de maturitatea sexuală, creşterea prostatei este complet inhibată. Unui câine supus intervenţiei chirurgicale de sterilizare înainte de maturitate sexuală i se va putea observa în uretra doar o mică convexitate. În cazul castrării la vârsta adultă, prostata va involua la 20% din volumul său normal. Castrarea întrerupe definitiv secretarea fluidului prostatic; injecţiile cu testosteron inversând acest efect. Prostata secretă cantitativ constant până în jurul vârstei de 4 ani, după care începe declinul secretor al glandei împreună şi cu volumul ejaculărilor spermei. În mod normal, glanda prostată este liberă de microorganisme. Ea se poate infecta prin microorganismele care vin ascendent prin uretra sau pe cale hematogenă cu originea în rinichi, vezică urinară sau din testicule, prin spermă.

Secreţia prostatică conţine o bază azotată (spermina), lecitină şi corpi amiloizi, având un rol important în biologia spermatozoidului, determinând cea de-a doua maturare a acestuia. Astfel spermatozoizii imobili în testicul devin mobili în coada epididimului (prima maturare), dar ating mobilitatea maximă numai în contact cu secreţia prostatică. Tot ea este cea care neutralizează reacţia plasmei seminale, care devine acidă datorită acumulării CO2 şi acidului lactic.

Activitatea secretorie a prostatei este controlată, în principal, de testosteron şi secundar de sistemul nervos. Intensitatea secreţiei poate fi constantă sau poate prezenta vârfuri periodice.

Testosteronul, ca atare, nu are efect hormonal însă, la nivelul receptorilor plasmatici şi nucleari ai celulelor ţintă, se produc derivaţi biologic activi (5-alfa-dehidrotestosteronul-DHT, androstendion etc.).

Printre efectele specifice ale testosteronului la mascul se numără şi efectul trofic, menţinând şi reglând activitatea glandelor anexe ale aparatului genital mascul (la câine, doar prostata).

Patologia prostatei la câine este mult mai diversificată şi complexă decât la alte specii. Afecţiunile întâlnite la acest nivel sunt: hipertrofia/hiperplazia benignă, metaplazia scvamoasă, prostatitele, abcesele, chisturile prostatice şi neoplasmele.

Ne vom referi în această lucrare doar la hiperplazia/hipertrofia benignă a prostatei.

Această afecţiune se caracterizează prin creşterea regulată a dimensiunilor prostatei, aceasta rămânând simetrică, netedă şi nedureroasă.

Hiperplazia de prostată constă în mărirea numărului de celule prostatice. De regulă, cele două afecţiuni sunt fenomene fiziologice, care încep de la vârsta de 2 ani la toate rasele de câini. La vârsta de 6 ani sunt afectaţi de această afecţiune 80% dintre câini, iar după 9 ani, 95% (Verstegen, J., 1997).

Această afecţiune este hormonodependentă şi multifactorială, fiind expresia perturbărilor mecanismelor de reglare a creşterii prostatice.

Rolul principal îl au hormonii estrogeni şi androgeni. Estrogenii acţionează pe două căi: prin creşterea numărului de receptori prostatici pentru androgeni şi prin formarea metaboliţilor cu radicali liberi activi care afectează prostata prin alterarea răspunsului acesteia la acţiunea androgenilor.

Androgenii prin forma activă a acestora, dihidrotetstosteronul, determină creşterea numărului şi dimensiunilor celulelor epiteliale şi de la nivelul stromei prostatice. Factorii de creştere locali, ca şi catecolaminele pot avea un rol deosebit în creşterea prostatei.

Hiperplazia glandulară are loc la nivelul celulelor epiteliale, stroma fiind foarte puţin afectată. Este caracteristică pentru câinii mai mici de 5 ani.

În forma complexă, sunt întâlnite zone de hiperplazie glandulară care alterează cu zone de atrofie a celulelor epiteliale. Stroma este hipertofiată cu acini dilataţi, chistici.

Această afecţiune poate evolua asimptomatic o anumită perioadă de timp după care pot apărea semnele clinice.

În perioada asimptomatică, uneori, pot fi întâlnite scurgeri uretrale sangvinolente sau sero-sangvinolente necolorate cu urinare, hemospermie şi infertilitate la femelele împerecheate cu aceşti masculi.

Semnele clinice întâlnite în perioada simptomatică sunt urinare şi digestive. Simptomatologia urinară este datorată compresiunii uretrei (prostata la câine înconjoară uretra) şi este reprezentată de disurie, strangurie, polakisurie (frecvenţă crescută a urinărilor cu cantităţi mici de urină) şi tenesme. Obstrucţia uretrală completă este extrem de rară. Pot fi întâlnite, în cantitate mare, scurgeri uretrale sangvinolente sau gălbui necorelate cu urinare, hematurie şi hemospermie. În stadiul cronic al bolii poate apărea şi cistita, datorită vidării incomplete a vezicii urinare.

În medie 40% din câini cu afecţiuni prostatice prezintă semne clinice asociate tractului urinar inferior. Simptomatologia digestivă apare în cazul menţinerii prostatei în cavitatea pelvină şi se datorează compresării rectumului de către prostata mărită. Se observă tenesme, constipaţie şi uneori emisie greoaie de fecale semilichide.

Diagnosticul se realizează prin anamneză, tuşeu rectal, radiografie, ecografie.

Tuşeul rectal evidenţiază lipsa durerii şi mărirea simetrică sau asimetrică a prostatei, suprafaţa acesteia menţinându-se regulată, netedă.

Radiografia latero-laterală relevă prezenţa unei mase voluminoase în abdomenul posterior, care poate deplasa vezica urinară cranial şi rectumul dorsal. Se consideră că prostata este mărită, dacă acoperă 70% din distanţa dintre marginea cranială a pubisului şi promontoriu.

La ecografie, parenchimul prostatei este omogen, cu ecogenitate medie sau uneori uşor hiperecogen.

Prognosticul din punct de vedere al reproducţiei este rezervat spre grav. Prognosticul vital este favorabil.

Tratamentul poate fi medical şi chirurgical. Tratamentul medical constă în folosirea unei palete largi de produse medicamentoase cum ar fi: (progestagene – prezintă avantajul menţinerii intacte a funcţiei de reproducţie dar există riscul revenirii simptomatologiei; antiestrogenice pot avea un oarecare efect în reducerea dimensiunilor prostatei, dar acesta nu inhibă proliferarea stromală indusă de androgeni; inhibitorii LH-RH (LH-RH agonişti), inhibitorii 5α reductazei şi antiandrogenicele.

Mai nou, au apărut pe piaţă produse ce conţin hormoni corelaţi chimic cu progesteronul şi astfel au acţiune antiandrogenică şi progestagenică. La câinii masculi, blochează transportul hormonului masculin, testosteronul, la nivelul prostatei. Prin inhibarea testosteronului, acestea ajută prostata să revină la dimensiunea normală.

Aceste medicamente se administrează zilnic timp de 7 zile. Efectele apar în 2 săptămâni şi durează 5 luni. După această perioadă, câinele ar trebui reexaminat de către medicul veterinar şi tratamentul ar trebui repetat. Aceste produse ce conţin hormoni corelaţi chimic cu progesteronul şi astfel au acţiune antiandrogenică şi progestagenică nu au efecte adverse asupra calităţii spermei.

În toate cazurile, medicaţia se stabileşte de către medicul veterinar după un examen amănunţit al animalului şi după ce s-a stabilit cu precizie diagnosticul.

Tratamentul chirurgical este reprezentat de orhidectomia bilaterală. Până în prezent, orhidectomia este cea mai eficientă terapie de reducere a dimensiunilor prostatei afectate de hipertofie/hiperplazie benignă, produsele medicamentoase nefiind atât de eficiente.

La 7 zile după castrare, volumul prostatei începe să se reducă, aceasta continuând să se atrofieze încă 2-3 luni (Bassanti şi Finca, 1986), ajungând, în final, la 20% din greutatea prostatei câinelui adult.

Dezavantajul terapiei chirurgicale este reprezentat de faptul că induce sterilitate definitivă, neputând fi folosită întotdeauna, mai ales la câinii cu valoare genetică deosebită. De asemenea, un alt mare impediment al intervenţiei chirurgicale îl constituie caracterul invaziv şi necesitatea anesteziei generale. Având în vedere faptul că afecţiunea se întâlneşte la animale după vârsta de 4-7 ani, nu întotdeauna intervenţia chirurgicală va fi o opţiune fericită. Astfel, existenţa opţiunii unei terapii medicamentoase reprezintă un pas important în tratamentul de lungă durată a acestei afecţiuni prostatice.

1 Comment

  • like!

Got anything to say? Go ahead and leave a comment!